
La fel ca şi pentru proiectul de înfrăţire anterior, în această tematică este vorba despre acordarea unui sprijin angajaţilor din Regiunea Vest în pregătirea/actualizarea şi monitorizarea implementării Planului Regional de Acţiune asupra Mediului (PRAM) şi a celor 4 Planuri Locale de Acţiune asupra Mediului (la nivelul judeţelor).
Tot cu ocazia primului proiect de înfrăţire au fost realizate două ghiduri care pot fi descărcate de pe internet, unul privind planificarea de mediu PLAM/PRAM, celălalt privind gestionarea fondurilor structurale.
Obiectivele proiectului de înfrăţire actual sunt următoarele:
- evaluarea stadiului de înaintare a PRAM din Regiunea Vest şi a principalelor dificultăţi întâlnite,
- stabilirea unui program de lucru pentru perioada proiectului de înfrăţire, care ne va permite să realizăm:
- un Comitet Consultativ pentru implementarea fondurilor europene şi care ar trebui să fie operaţional de la începutul anului 2009,
- o strategie regională privind educaţia de mediu cu ocazia unui seminar organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Francez, Regiunea Alsacia şi oraşul Mulhouse, înfrăţit cu Timişoara
- un seminar în domeniul deşeurilor pentru a face evaluarea stadiului de înaintare a Planului Regional de Gestionare a Deşeurilor, în parteneriat cu experţii pe componenta deşeuri şi cei pe componenta planificare, lucru care permite invitarea tuturor factorilor implicaţi, inclusiv a operatorilor privaţi,
- îmbunătăţirea parteneriatului dintre ARPM/APM pe de o parte şi a celui dintre angajaţii APM şi colectivităţile teritoriale pe de altă parte.
MISIUNEA 4
Prezentările experţilor :